Nu mai aştepta să se schimbe lumea!

În timpuri de mult uitate, trăia un rege care conducea o ţară prosperă.

Într-una din zile, acesta s-a dus să viziteze unul dintre cele mai îndepărtate colţuri ale regatului său. Când s-a întors la palat a început să se plângă de cât de tare îl dureau picioarele întrucât a fost prima datã când a străbătut o cale atât de lungã, iar drumul a fost stâncos şi dificil.

Prin urmare s-a decis să ia măsuri. A poruncit oamenilor săi să acopere fiecare drum din întreg regatul cu piele. În mod cert va fi nevoie de mii de piei de vite şi va costa o uriaşă sumă de bani.

Unul dintre slujitorii săi înţelepţi a cutezat însă să-i spună regelui: “Măria ta, de ce să cheltuiţi fără folos atâţia bani. Mai bine porunciţi să vă taie o bucată mai mică de piele cu care să vă acoperiţi picioarele”.

Regele a fost mai întâi surprins, dar într-un final a acceptat să-şi facă lui “încălţări” cu care să poată străbate toate drumurile grele ale regatului.

Morala: Nu mai aştepta ca lumea să se schimbe aşa încât să îţi fie ţie mai uşor, mai bine. Întoarce-ţi privirea către tine, investeşte în tine. Drumul în viaţã nu a fost şi nici nu va fi vreodată facil. Dar dacă te “dotezi” corespunzător îi vei putea face faţă cu succes.

Viaţa ca un fluture albastru

A fost odată un bărbat căruia i-a murit soţia, astfel încît el locuia împreună cu cele două fete ale sale, care erau din fire foarte curioase şi inteligente. Fetele îi puneau mereu multe întrebări…, la unele ştia să le răspundă, la altele nu…

Tatăl lor îşi dorea să le ofere cea mai bună educaţie, de aceea într-o zi şi-a trimis fetele să petreacă o perioadă de timp în casa unui înţelept. Acesta ştia întotdeauna să le răspundă la întebările pe care ele le puneau.

La un moment dat una dintre ele a adus un fluture albastru pe care plănuia să îl folosească pentru a înşela înţeleptul.

– Ce vei face? o întrebă sora ei.

– O să ascund fluturele în mîinile mele şi o să întreb înţeleptul dacă e viu sau mort. Dacă va zice că e mort, îmi voi deschide mîinile şi îl voi lăsa să zboare. Daca va zice că e viu, îl voi strînge şi îl voi strivi. Şi astfel orice răspuns va avea, se va înşela!

Cele două fete au mers într-o clipă la înţelept şi l-au găsit meditînd.

– Am aici un fluture albastru. Spune-mi, înţeleptule, e viu sau mort?

Foarte calm, inţeleptul surîse şi îi zise:

– Depinde de tine…, fiindcă e în mîinile tale!

Morala: Aşa este şi viaţa noastră, prezentul şi viitorul nostru. Nu trebuie să învinovăţim pe nimeni cînd ceva nu merge; noi suntem responsabili pentru ceea ce dobîndim sau nu. Viaţa noastră e în mîinile noastre, ca şi fluturele albastru. De noi depinde să alegem ce vom face cu ea.

Sursa: DaMaiDeparte

Cutia cu piersici

Un profesor a dat fiecărui student ca temă pentru lecţia de săptămîna viitoare să ia o cutie de carton şi pentru fiecare persoană care îi supără, pe care nu pot să o sufere şi să o ierte să pună în cutie cîte o piersică, pe care să fie lipită o etichetă cu numele persoanei respective.

Timp de o săptămînă, studenţii au avut obligaţia să poarte permanent cutia cu ei: în casă, în maşină, la lecţii, chiar şi noaptea să şi-o pună la capul patului. Studenţii au fost amuzaţi de lecţie la început, şi fiecare a scris cu ardoare o mulţime de nume, rămase în memorie încă din copilărie.

Apoi, încetul cu încetul, pe măsură ce zilele treceau studenţii adăugau nume ale oamenilor pe care îi întîlneau şi care considerau ei că au un comportament de neiertat. Fiecare a început să observe că devenea cutia din ce în ce mai grea. Piersicile aşezate în ea la începutul săptămînii începuseră să se descompună într-o masă lipicioasă, cu miros dezgustător, şi stricăciunea se întindea foarte repede şi la celelalte.

O problemă dificilă mai era şi faptul că fiecare era dator să o poarte permanent, să aibă grijă de ea, să nu o uite prin magazine, în autobuz, la vreun restaurant, la întîlnire, la masă, la baie, mai ales că numele şi adresa fiecărui student, ca şi tema experimentului, erau scrise chiar pe pungă. În plus, cartonul cutiei se stricase şi ea ajunsese într-o stare jalnică: cu mare greutate mai putea să facă faţă sarcinii sale.

Fiecare a înţeles foarte repede şi clar lecţia pe care a încercat să le-o explice profesorul cînd s-au revăzut după o săptămînă, şi anume că acea cutie pe care o căraseră cu ei o săptămînă întreagă nu a fost decît expresia greutăţii spirituale pe care o purtăm cu noi, atunci cînd strîngem în noi ură, invidie, răceală faţă de alte persoane.

Morala: De multe ori credem că a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem acelei persoane. În realitate însă, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar nouă înşine.

În cutia ta cîte piersici sunt…, şi ce ai de gînd să faci cu ele??

“Un pahar cu lapte”

Într-o zi, un tînăr sărac care vindea diferite mărfuri din poartă în poartă ca să-şi plătească studiile la universitate, găsi în buzunar doar o moneda de 10 cenţi şi-i era foame.

Decise să ceară ceva de mîncare la următoarea casă. Dar nervii lui l-au trădat cînd îi deschise uşa o femeie superbă. În loc să ceară ceva de mîncare, ceru un pahar cu apă.

Ea se gîndi că tînărul părea înfometat, aşa că îi aduse un pahar mare cu lapte.

El il bău încet şi după aceea întrebă:

– Cît vă datorez?

– Nu-mi datorezi nimic, răspunse ea.

– Mama mea ne-a învăţat că trebuie să fim mereu buni cu cei care au nevoie de noi…

Şi el răspunse: vă mulţumesc din suflet…!

Cînd Howard Kelly plecă de la casa aceea, nu numai se simţi mai uşurat, dar şi încrederea în Dumnezeu şi în oameni deveni mai puternică. Fusese pe punctul de a abandona studiile din cauza sărăciei.

După cîţiva ani, femeia se îmbolnăvi grav.

Medicii din satul ei erau îngrijoraţi. După puţin timp au trimis-o în oraş. Îl căutară pe Dr. Howard Kelly pentru o consultaţie.

Cînd el auzi numele satului din care provenea pacienta, simţi în ochi o lumină specială şi o senzaţie plăcută.

Imediat Dr. Kelly urcă din holul spitalului în camera ei. Îmbrăcat în halatul lui, doctorul intră să o vadă. Capriciile destinului, era ea, o recunoscu imediat. Se întoarse în sala de vizite determinat să facă tot posibilul să-i salveze viaţa. Din ziua aceea urmări cazul femeii cu cea mai mare atenţie, ea fu operată pe cord deschis şi se recupera foarte încet…

După o lungă luptă, ea învinse boala…! Era în sfîrşit sănătoasă…!

Dat fiind ca pacienta era în afara oricărui pericol, Dr. Kelly  ceru biroului administrativ să-i trimită factura cu totalul cheltuielilor, ca s-o aprobe.

O recontrolă şi o semnă. Mai mult, scrise ceva pe marginea facturii şi o trimise în camera pacientei.

Factura a ajuns în camera pacientei, dar ei îi era teamă să o deschidă, pentru că ştia că ar fi lucrat pentru tot restul zilelor sale ca să plătească costul unei intervenţii atît de complicate…

În sfîrşit o deschise şi ceva îi atrase imediat atenţia: pe marginile facturii citi aceste cuvinte… “Plătită integral acum mulţi ani, cu un pahar de lapte” (Semnat) Dr. Howard Kelly

Ochii ei se umplură de lacrimi de bucurie şi inima ei fu fericită şi-l binecuvîntă pe doctor pentru că-i salvase viaţa…

Morala: Să nu te îndoieşti că vei culege ceea ce semeni… Nu există întîmplarea…, există o invizibilă mînă a destinului care redă fiecăruia ceea ce a dat…

Acum ai doua opţiuni:

Poţi să trimiţi  şi să împărtăşeşti acest mesaj pozitiv sau poţi să-l ignori şi să spui că n-a ajuns niciodată la sufletul tău…!

Sursa Mondopps

Povestirea unui norocos!

Eram o persoană foarte fericită. Aveam o minunată prietenă cu care mă întîlneam de mai bine de 1 an, aşa că ne-am decis să ne căsătorim. Exista o singură chestiune care mă deranja. Frumoasa ei soră mai mică. Viitoarea mea cumnată tot timpul se îmbrăca cu fuste mini (extrem de mini), iar în vocabularul ei nu exista cuvîntul sutien, darămite în garderoba ei. Culmea era că întotdeauna cînd mă aflam în preajma ei mereu scăpa cîte ceva pe jos, iar cînd se apleca să ridice îmi oferea o privelişte mai mult decît frumoasă. Era clar. O făcea în mod deliberat. Pentru că asemenea scene nu se întamplau dacă era şi altcineva de faţă. Pregătirile de nuntă fiind în toi, într-o zi micuţa surioară m-a sunat şi m-a chemat sş mai verific ceva la invitaţiile de nuntă. Am luat-o de bună şi i-am spus că vin în cateva minute. Era singură cînd am sosit şi a început să îmi şoptească ce dorinţe şi sentimente are pentru mine. Mi-a spus cît de mult mă doreşte şi că ar vrea să facem dragoste măcar o dată înainte de a mă însura şi a mă dărui surorii ei pentru întreaga viaţă. Eram total şocat şi nu am putut scoate un cuvînt. Mi-a spus că merge la ea în dormitor, iar dacă doresc un ultim sălbatic “zbor” nu trebuie decît să intru la ea în cameră. Am rămas ca o stană de piatră, stupefiat de cele ce auzeam, uitîndu-mă după ea cum urca scările. Am stat aşa cîteva momente, apoi m-am întors şi m-am îndreptat spre ieşire. Am deschis uşa, căutînd cu privirea locul unde mi-am parcat maşina, cînd au început ropote de aplauze. Toată familia viitoarei mele soţii era adunată în faţa casei şi mă aplauda. Cu lacrimi în ochi, viitorul meu socru s-a apropiat de mine şi mi-a spus: “Nici nu îţi poţi imagina cît de mîndri suntem de tine ca ai trecut cu felicitări acest test. Nu aş putea găsi un bărbat mai bun pentru fiica mea dacă aş cauta în toată lumea. Bine ai venit în familia noastră!”

Morala: Întotdeauna păstreaza prezervativele în maşină…

Lecţie de viaţă

O femeie bătrînă din China avea două vase mari, pe care le atîrna de cele două capete ale unui băţ, şi le căra pe după gît.
Un vas era perfect şi tot timpul aducea întreaga cantitate de apă. Un vas era crăpat şi la sfîrşitul lungului drum ce ducea de la izvor pînă acasă, ajungea doar cu jumătate din cantitatea de apă.
Timp de doi ani asta se întîmpla zilnic: femeia aducea doar un vas şi jumătate de apă.
Dar bietului vas crăpat îi era atît de ruşine cu imperfecţiunea sa, şi se simţea atît de rău că nu putea face decît jumătate din munca pentru care fusese menit!
După 2 ani de aşa zisa nereuşită, după cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii lîngă izvor:

,,Mă simt atît de ruşinat, pentru că această crăpătură face ca apa să se scurgă pe tot drumul pînă acasă!”

Bătrîna a zîmbit şi i-a zis:

,,Ai observat că pe partea ta a drumului sunt flori, însă pe cealaltă nu?
Asta pentru că am ştiut defectul tău şi am plantat seminţe de flori pe partea ta a potecii  şi în fiecare zi, în timp ce ne întorceam, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori şi decorez masa cu ele. Dacă nu ai fi fost aşa, n-ar mai exista aceste frumuseţi care-mi împrospătează casa.”

Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic.
Însă crăpăturile şi defectele ne fac viaţa împreună atît de interesanţă şi ne răsplătesc atît de mult!
Trebuie să luăm fiecare persoană aşa cum este şi să căutăm ce este bun în ea.

Morala: Crăpătura vasului nu înseamnă sfărşitul, ci o posibilitate de a face ceva diferit!

DECI, pentru prietenii mei: vă urez să aveţi o zi cît se poate de reuşită, plină de bucurii şi nu uitaţi să mirosiţi florile de pe partea voastră a drumului!