Era odată o insulă, unde trăiau toate sentimentele şi valorile umane: BUNA DISPOZIŢIE, TRISTEŢEA, ÎNŢELEPCIUNEA… şi ca toţi ceilalţi  IUBIREA.

Într-o zi sentimentele fură anunţate că insula stă să se scufunde, şi îşi pregătiră navele şi plecară. Doar IUBIREA rămase pînă în ultimul moment.

Cînd insula fu pe punctul să se scufunde, IUBIREA decise să ceară ajutor.

BOGĂŢIA trecu pe lîngă IUBIRE cu o barcă luxoasă şi IUBIREA îi zise: ,,BOGĂŢIE, mă poţi lua cu tine?”

,,Nu te pot lua, căci e mult aur şi argint în barca mea şi nu am loc pentru tine.”

IUBIREA atunci se hotărî să ceară ajutorul ORGOLIULUI, care trecea pe-acolo într-o superbă nava, ,,ORGOLIU, te rog, mă poţi lua cu tine?”

,,Nu te pot ajuta, IUBIRE…” răspunse ORGOLIUL, ,,aici e totul perfect, mi-ai putea strica nava.”

Atunci IUBIREA întrebă TRISTEŢEA, care trecea pe lîngă ea ,,TRISTEŢE, te rog, lasă-mă să vin cu tine”

,,Oh IUBIRE” răspunse TRISTEŢEA, ,,sunt atît de tristă, încît trebuie să stau singură.”

Chiar şi BUNA DISPOZIŢIE trecu pe lîngă IUBIRE, dar era atît de mulţumită, încît nu auzi că o striga.

Dintr-o dată o voce spuse: ,,Vino IUBIRE, te iau cu mine.”

Era un bătrîn cel care vorbise.

IUBIREA se simţi atît de recunoscătoare şi plină de BUCURIE, încît uită să îl întrebe pe bătrîn cum îl cheamă. Cînd sosiră pe ţărm, bătrînul plecă.

IUBIREA îşi dădu seama cît de mult îi datora şi întrebă CUNOAŞTEREA: ,,CUNOAŞTERE, îmi poţi spune cine m-a ajutat?”

,,Era TIMPUL” răspunse CUNOAŞTEREA.

,,TIMPUL?” se întrebă IUBIREA.

,,Dar de ce tocmai TIMPUL m-a ajutat?”

CUNOAŞTEREA, plină de ÎNŢELEPCIUNE, îi răspunse:

,,Pentru că numai TIMPUL e capabil să înţeleagă, cît de importantă e IUBIREA în viaţă.”