8 Martie

Cu ocazia acestei zile, vreau să vă felicit pe voi FEMEILE!
Vă doresc să aveţi parte de o viaţă lipsită de griji, de sănătate deplină, fericire maximă, speranţe, noroc, optimism, curaj, răbdare, încredere în sine, înţelegere, şi nu în ultimul rînd dragoste din belşug.
Să fiţi mereu cu capul sus şi la fel de încîntătoare, frumoase, elegante, ambiţioase, chibzuite, adorabile, finuţe, extraordinare şi deosebite, iar viitorul să vă fie pictat doar în culori de primăvară.
Să radiaţi mereu prin multe zîmbete, prin înţelepciune, receptivitate, amabilitate, sinceritate, omenie, tenacitate, perseverenţă, încredere, originalitate, punctualitate şi tandreţe.
Să aveţi mereu tendinţa de a progresa şi de a ajunge pe culmile cele mai înalte.
Vreau să vă mulţumesc mult dragele noastre că existaţi!!!
Îndeosebi vreau să mulţumesc mult celor două femei minunate, deosebite din viaţa mea, două suflete nobile pe care le apreciez şi le iubesc foarte mult, vouă dragă MAMĂ şi SURIOARĂ.
Mulţumesc că mi-aţi fost, sunteţi şi îmi veţi fi mereu alături şi că stîrniţi în mine sentimentul de dragoste, faţă de o femeie, mulţumesc că m-aţi crescut şi m-aţi educat. Mulţumesc, că datorită vouă am ajuns cineva şi tot datorită vouă voi ajunge acolo unde îmi doresc nespus demult să ajung.
Vă îmbrăţişez cu mult drag şi vă iubesc mult!!!

Fiţi bărbaţi, şi nu doar de 8 Martie!!!

S-a format deja un mit ca această zi să devină una specială şi să felicităm toate doamnele şi domnişoarele (mame, surori, bunici, soţii, educatoare, profesoare, colege, prietene, amice).
Oare de ce ar trebui să o facem doar astăzi, cum o fac majoritatea dintre noi? Prin ce această zi e mai diferită decît toate celelalte?
De ce în celelalte zile uităm că mamele noastre ne-au dat viaţă, ne-au crescut, ne-au educat, de ce uităm de surorile care ne sunt mereu alături, care ne veghează, se bucură alături de noi, de ce uităm de prietenele/iubitele/soţiile cu care împărtăşim momentele mai puţin plăcute, clipele cele mai fericite din viaţă, cele cu care trăim o viaţă întreagă?
De ce nu le mai iubim, ca la început?
De ce dragi bărbaţi suntem atît de indiferenţi, încît uităm că fiecare zi din an, este una specială pentru fiecare femeie?
De ce nu le preţuim la fel în fiecare zi?
De ce nu le facem cadouri speciale, măcar odată pe săptămînă?
De ce le tratăm ca pe nişte sclave, care trebuie să ne servească, să ne facă mîncare, să spele rufele, să ne caute, să strîngă din urma noastră şi să aibă grijă de copii?
De ce nu păstrăm lucrurile frumoase pe care le fac pentru noi?
De ce suntem atît de capricioşi şi încăpăţînaţi cu ele?
De ce mai mereu ne considerăm mai presus decît ele şi uităm că şi ele femeile, au aceleaşi drepturi ca şi noi bărbaţii?
De ce nu le îndulcim inimile cu vorbe frumoase?
De ce nu avem grijă de ele?
De ce nu suntem punctuali şi sinceri cu ele?
De ce nu le suntem alături, atunci cînd au cel mai mult nevoie de noi?
De ce renunţăm la ele, cînd ceva nu ne convine sau nu ne mai place?
De ce nu le păzim de momentele stresante şi clipele mai puţin plăcute din viaţa noastră?
De ce le certăm pentru gafele pe care le fac, oare noi nu greşim?
De ce uităm că femeile din viaţa noastră merită tot cei mai bun şi mai frumos?
De ce nu le lăudăm, atunci cînd fac lucruri măreţe?
De ce nu avem răbdare cu ele?
De ce suntem atît de ipocriţi, încît uităm că viaţa noastră fără ele FEMEILE, ar fi imposibilă?
De ce?

Fiţi bărbaţi adevăraţi!!!
Nu uitaţi că ele sunt FEMEI!!!
Preţuiţi-le, iubiţi-le şi fiţi mîndre de ele, de femeile care vă iubesc, care vă sunt alături şi care semnifică ceva în viaţa voastră. Aşa, cum încerc şi eu în fiecare zi să o fac.

P.S. În spatele unui bărbat puternic, stă o femeie puternică.

Sîrbu Eugenia participanta cu nr.2

Salut!

Bună!

R. Pentru început te-aş ruga să te prezinţi şi să îmi povesteşti cîte ceva despre tine, începînd cu primele zile ale vieţii tale şi pînă în prezent.

E. Nume,prenume: Eu

Anul naşterii: Cel mai tînăr an cînd s-au iubit părinţii mei

Profesia: Ostenesc în ocna cuvintelor

Cărţi preferate: Oamenii

Film preferat: Viaţa

Muzica preferată: Marea

R. Cum ai ajuns să studiezi la Academia de Studii Economice din Moldova? Cum este calitatea studiilor în ASEM? De ce totuşi FB?

E. Am aruncat cu zarul şi deja zeii au hotărît unde îmi fac studiile!(citiţi Alchimistul de Paulo Coelho) Circumstanţele m-au îndreptat spre ASEM, întîmplarea sorţii spre facultatea Finanţe si Bănci. Nu regret absolut nimic, deoarece la ASEM am cunoscut nişte oameni absolut minunaţi, inteligenţi, originali si cu simţul umorului bine dezvoltat.

R. Care este pentru tine cea mai importantă şi considerabilă reuşită pînă la momentul actual?

E. Că vorbesc, gîndesc şi actionez aşa cum şi-ar fi dorit dragul meu tată, un om de o integritate si diplomaţie rară.(Dumnezeu să-l ierte…)

R. Cui datorezi succesele tale?

E. Succesele mele le datorez părinţilor, pentru că anume ei mi-au dat viaţă, gene sănătoase şi o educaţie ca la carte, lui Dumnezeu că m-a trimis pe pămînt fără defecte fizice/mentale şi spiritului meu autocritic, care întotdeauna îmi “sugerează”că pot mai mult, şi că trebuie mai mult.

R. Ce înseamnă pentru tine fericirea?

E. Adevărata fericire e în lucrurile mărunte şi nu are nevoie de motive pentru a se manifesta. Ea vine fără motiv, pur şi simplu te trezeşti dimineaţa cu zîmbetul întipărit pe buze, şi în timp ce îţi guşti cafeaua, îţi dai seama cît de norocos eşti, că simţi gustul ei amar, în contrast cu dulceaţa sărutului iubitului/iubitei. Omul este un răsfăţat al sorţii (spre deosebire de vampiri)! Simte. Suferă. Trăieşte cu pasiune. Sîngereaza. Danseaza. Rîde. Iubeşte. Este fericit.

R. Ce apreciezi cel mai mult pe această lume?

E. Bunul simţ şi omenia.

R. Care este cel mai important lucru din viaţa ta şi la ce nu ai renunţa niciodată în viaţă?

E. Înţelepciunea!

R. Cînd a fost prima ta ieşire pe vreo scenă?

E. Închipuiţi-vă şi voi…,o puştoaică de 9 ani, părul auriu ondulat, cele mai alese haine, primele tocuri mai înalte de 2 cm…, ”Casa Cineastilor”! Simţeam că lumea e la picioarele mele, atît de emoţionată şi fericită eram, încît după ce am terminat de cîntat, am luat microfonul cu mine în sală! Ehh…!, amintiri…, oldies, but goldies!

R. Ce te-a determinat să participi la acest concurs de frumuseţe şi inteligenţă ,,Miss ASEM 2010 – Viitoarea femeie de afaceri”? Care a fost scopul tău participînd la acest concurs? Cum ţi s-au părut participantele şi cum crezi a fost obiectivă decizia juriului?

E. Curiozitatea. Am vrut să încerc ceva nou, ceva diferit şi consider că experimentul s-a încheiat cu succes fără „accidente/explozii în laborator”! Am un profund respect pentru toate domnişoarele, care au avut curajul să-mi fie complice, acestui experiment îndrăzneţ!

R. Cum percepi tu frumuseţea şi inteligenţa unei femei? Ce admiri la o femeie?

E. Nu mi-e frică să par un pic demodată, dar după părerea mea femeia trebuie să fie în primul rînd feminină, delicată, seducătoare,carismatică. Prea a îmbrăcat femeia secolului XXI pantaloni, şi o dată cu schimbarea garderobei, şi-a pierdut şi chintesenţa. Cu toate acestea, ingredientul magic este inteligenţa: “O femeie frumoasă, dar lipsită de inteligenţă, nu-i oferă nimic amantului după momentele de voluptate carnală, pe cînd farmecele ei, i le-au putut dărui. O femeie urîtă poate, prin inteligenţa ei, să-l facă pe un bărbat să se îndrăgostească atît de mult de ea, încît să nu-şi dorească nimic altceva…” CASANOVA

R. Ce semnifică pentru tine dragostea? Cum ar arăta bărbatul ideal în viziunea ta?

E. Citez: “Dragostea e întotdeauna răbdătoare şi drăguţă, niciodată nu e geloasă. Nu e lăudăroasă sau încrezută, nu e nepoliticoasă sau egoistă. Nu se apără, dar nici nu se răzbună. Dragostea nu găseşte plăcere în păcatele altora, dar găseşte plăcere în adevăr. Este întotdeauna gata să ierte, să aibă încredere, să spere şi să îndure…” A WALK TO REMEMBER

Bărbatul ideal nu înşeală şi nu loveşte o femeie. Bărbatul ideal iubeşte. Îşi iubeşte femeia pentru că e parte din el şi pentru că va da naştere unor omuleţi, prin a căror vene va curge sînge comun.  O iubeşte atît în rochii provocatoare, zeiţă a seducţiei, cît şi în pijamale, o copilă care caută răsfaţ în braţele protectoare ale iubitului. O iubeşte frumos şi nebuneşte.

R. Ce-ţi lipseşte cel mai mult acuma?

E. Sfaturile şi dragostea de tată.

R. Ce părere ai despre tineretul din ziua de azi? Ce sfaturi le-ai oferi?

E. Tineretul din ziua de azi este altfel, este modern, ceea ce este un lucru firesc. Nu putem sta pe loc, doar progresul este un lucru iminent si relevant. Insă totul are o limită. Sfatul meu pentru toţi tinerii ar fi să aprecieze libertatea, de care au parte şi să se bucure de ea, cum nu au putut-o face părinţii, buneii noştri, dar să nu depăşească limita, altfel asta nu se mai numeşte democraţie, ci dezmăţ.

R. Banii reprezintă simbolul realizării planurilor, împlinirii, succesului. Omul care susţine că nu este interesat de bani, cel puţin, nu este sincer şi se preface, pentru că fără ei în viaţă nu te descurci. Ca viitoare femeie de afaceri ce părere ai despre acest domeniu – banii? Ce importanţă au ei pentru tine? Dacă ar fi să ai o sumă considerabilă de bani, ce ai face cu ei?

E. Risc să par neoriginală, dar eu zic că, deşi banii joacă un rol important în viaţa noastră, ei nu sunt o prioritate. Ei nu aduc fericirea. Da, creează condiţii, dar nu au puterea de a cumpăra foarte multe lucruri, lucruri vitale precum iubirea, sănătatea, respectul,… Personal îmi doresc să am bani şi sunt gata să muncesc, ca să-i fac, fiindcă ei sunt condiţia unui trai decent, unui trai lipsit de griji atît pentru mine, cît şi pentru viitoarea mea familie. Nu aş permite niciodată ca copiii mei să fie lipsiţi de ceva. O să lupt ca o leoaică ca ei să aibă tot ce o să-şi dorească. Dar niciodată n-o să  schimb valorile morale, pe cele materiale şi asta o să-i învăţ şi pe ei.

R. Ai avut vreun vis pe care nu ai reuşit încă să-l realizezi? Dacă da, care e?

E. Visez să-mi deschid propria afacere. Un vis, care a reuşit să-mi fure somnul în multe nopţi, un vis care cu efort, muncă şi perseverenţă, o să devină realitate! 

R. Ce visuri ai pentru viitor, şi unde te vezi peste 10 ani?

E. Peste 10 ani? Prea departe! Eu trăiesc prezentul. Viitorul este imprevizibil şi, nebunul de el, ne face cîteodată aşa nişte surprize… Cert este că pînă atunci mă văd mămică, doar atît! Restul vi-l povestesc pe parcurs!

R. Mulţumesc mult Eugenia pentru timpul acordat şi îţi doresc multă perseverenţă şi tărie de caracter în tot  ceea ce ţi-ai propus, şi în tot ceea ce urmează să faci. Visurile devin realitate, unicul lucru care trebuie să-l facem, este să ne dorim aceasta!

E. Şi eu îţi mulţumesc că ai avut răbdarea să aştepţi răspunsurile mele! Să ştii că te consider un om îndrăzneţ, nesupus, talentat! Îţi urez mult succes în îndeplinirea scopurilor tale!