Miss Facebook Moldova 2010

Tînără, energică, şi deosebit de frumoasă, este cea care a impresionat publicul larg de pe cea mai cunoscută reţea de socializare din lume şi a luat titlul de ,,Miss Facebook Moldova 2010”, concurs organizat în Republica Moldova deja al doilea an consecutiv, cu sprijinul unor sponsori şi parteneri.
Ea este VICTORIA BALICA, elevă în clasa a 12 la liceul ,,Iulia Haşdeu” , domnişoara cu aspiraţii înalte şi cu numeroase vise pe cale de realizare.

Se vede că ai fost cuminte anul acesta 😛 , iar moşul a ascultat cerinţele celor care te stimează şi te preţuiesc, celor care te adoră şi te iubesc (celor care te-au votat) şi te-a bucurat cu frumosul titlu de ,,Miss Facebook Moldova 2010” şi desigur cu excursia mult meritată în Europa.

Din start dragă Victoria dă-mi voie să te felicit cu ocazia obţinerii acestui frumos titlu.

Îţi mulţumesc mult!!!

Cine sau ce te-a motivat să te înregistrezi la acest concurs?

M-a motivat ideea de ceva nou. Încerc să mă evidenţiez şi să ies din tipare. Concursul mi s-a părut unul potrivit pentru a face acest lucru.

Cum au decurs etapele concursului şi cum ţi s-au părut domnişoarele care au participat în concurs?

Etapele au decurs după regulile stabilite şi impuse de organizatori. Toate domnişoarele mi s-au părut foarte drăguţe. M-am convins de asta în etapa a doua, cînd am avut ocazia să le cunosc pe unele dintre ele.

La un moment dat au apărut unele dispute pe seama voturilor acumulate de tine, critici dure la adresa ta. Cum ai reuşit să treci peste aceste clipe? Cum te-a susţinut familia în tot acest răstimp? Dar prietenii?

Unul din plusurile acestui concurs este că m-a învăţat să deosebesc criticile constructive de cele strict subiective şi neargumentate. Nu poţi să le placi la toţi, asta e şi normal. Familia şi prietenii m-au susţinut şi mă susţin mereu în ceea ce fac.  Le mulţumesc enorm pentru asta.

Care au fost trăirile şi sentimentele care te-au copleşit la aflarea rezultatelor? Te-ai aşteptat să cîştigi titlul?

Speram nespus de mult să cîştig. Ceea ce îţi doreşti mult, se îndeplineşte. M-am convins de asta, şi nu numai o dată. Mă simt  fericită că am obţinut acest titlu.

Care au fost reacţiile celor 3 surori ale tale cînd au aflat că ai luat premiul mare? Nu te invidiază? Cum te înţelegi cu ele?

Cu surorile mele mă înţeleg cel mai bine. Ele sunt cele mai bune prietene ale mele. Invidia nu-şi are locul între noi. S-au bucurat enorm de mult pentru mine.

Ce a schimbat în viaţa ta acest concurs şi ce avantaje ţi-a adus?

A adus o pată de culoare în viaţa mea. Datorită concursului am cunoscut oameni noi, mi-am făcut noi prieteni, am avut parte de o şedinţă foto profesionistă, ba chiar am fost invitată să pozez pentru interiorul unei noi cafenele  din Chişinău. Urmează în scurt timp să am o vacanţă în Europa, care la sigur va fi una de neuitat.

Ce înseamnă pentru tine frumuseţea unei femei? Care sunt calităţile pe care le apreciezi la o femeie?

Femeia trebuie să fie în primul rînd frumoasă, pentru că este FEMEIE. O femeie trebuie să-şi pună în valoare trăsăturile cele mai frumoase pe care le are, şi să ştie cum să-şi mascheze defectele. Să fie specială în tot ceea ce face. Să-şi exprime fără frică emoţiile şi trăirile. Transparenţa şi modestia o apreciez la oameni în general. La femei, mai apreciez şi bunul simţ, feminitatea, gingăşia.

Desigur că nu pot, să nu te întreb şi care sunt calităţile pe care ai dori să le posede bărbatul de lîngă tine, şi ce apreciezi cel mai mult la bărbaţi?

Inteligenţa, curajul, tăria de caracter, sinceritatea, politeţea, simţul umorului ar fi unele dintre ele…

Ce preţuieşti cel mai mult la prietenii tăi? La oamenii care te respectă şi îţi sunt alături?

Prietenii mă înţeleg mereu, cu ei mă simt în largul meu, mă ajută şi mă sprijină întotdeauna, atunci cînd am nevoie. Ştiu că orice nu s-ar întîmpla, ei vor fi persoanele care îmi vor fi alături. Pentru asta nu numai îi respect dar îi şi admir foarte mult.

Ce părere ai despre tineretul din zilele de azi? Ce sfaturi le-ai putea oferi, mai ales fetelor?

Dacă sincer, spre deosebire de alte generaţii, cred că tineretul din zilele de azi în mare parte este preocupat de tot ce vrei, numai nu de lucruri întradevăr importante în viaţă. Sigur, este doar părerea mea subiectivă. Nu obişnuiesc să dau sfaturi! Dau sfaturi numai prietenilor, dacă mi le cer.

Cum ţi se par oamenii din Republica Moldova?

Nu vreau să fac o analiză asupra întregii populaţii din Republica Moldova. Oamenii sunt diferiţi, indiferent de naţionalitate.

Cum îţi petreci timpul liber?

Depinde de dispoziţia pe care o am. Cînd sunt  bine dispusă şi am multă multă energie, ies cu prietenii! Cu ei niciodată nu mă plictisesc, merg împreună cu ei la vreo discotecă, dansez uneori. Cînd am inspiraţie, îmi place să creez, adică să desenez sau să cos haine.

Ştiu că-ţi doreşti cu tot dinadinsul să faci o carieră în domeniul designului şi să-ţi pui în practică deosebitul talent de a picta! De ce totuşi design vestimentar?

Îmi place arta şi ideea de a crea. De mică m-a fascinat designul vestimentar. Prin haine şi prin modul de a se îmbrăca, omul îşi exprimă conştient sau inconştient personalitatea. Vreau să creez haine desebite, cu caracter 😀

Ce înseamnă pentru tine fericirea?

Pentru mine adevarăta fericire este atunci cînd sunt alături de familie. Realizările, succesele, momentele frumoase, dragostea sunt  de nepreţuit şi îşi au un loc aparte în viaţa mea. Dar totuşi familia este ceva sfînt pentru mine.

Nu întîmplător ţi-am acordat întrebarea de mai sus!!! Din cele discutate cu tine am înţeles că îţi doreşti enorm de mult să îi poţi ajuta pe cei nevoiaşi, pe cei mai puţin fericiţi ca noi, mai ales în momentele astea cînd ne învăluie spiritul sărbătorilor de iarnă. Ştiu că pe 26 decembrie ai luat parte la o acţiune de binefacere pentru copiii de la orfelinate. Cum te-ai simţit şi cum a fost această nouă experienţă?

Perioada sărbătorilor este un motiv în plus de a face lucruri bune şi de a ne ajuta unii pe alţii. Să interacţionez cu acei copii a fost o experienţă de neuitat pentru mine. Făcind un lucru bun pentru cineva, oricît de mic nu ar fi, îmi aduce satisfacţie spirituală şi mă motivează să fac şi mai multe lucruri bune.

Ce ţi-a adus anul 2010 şi ce planuri ai pentru 2011?

Anul 2010 mi-a adus o mulţime de momente de neuitat şi realizări importante, printre care şi titlul de ,,Miss Facebook Moldova 2010”, cunoştinţe şi prieteni noi. În 2011 în primul rînd vreau să susţin excelent examenele de bacalaureat, am şi alte planuri importante, dar nu le spun nimănui. 😛

Îţi mulţumesc mult pentru timpul acordat şi pentru răspunsuri. Îţi doresc să rămîi mereu atît de frumoasă şi titlul pe care l-ai obţinut să nu fie şi cel din urmă. Să ai parte de sărbători nemaipomenite, cu multe surprize şi clipe cît mai fericite şi deosebite alături de familie şi cei dragi. Iar Iepuraşul să îţi îndeplinească toate visele şi dorinţele în anul care vine. Mult succes în continuare şi de ce nu peste cîţiva ani să mă inviţi la o prezentare de modă la noi în Republica Moldova!!! 😀

Ţie şi tuturor cititorilor sărbători fericite, şi un an cît mai bun.  Şi fii sigur că te voi invita neapărat la prezentările mele de modă.

P.S. Te aşteptăm cu impresii de peste hotare!!!

4 thoughts on “Miss Facebook Moldova 2010”

  1. frumoasa “Miss Facebook Moldova 2010” , vreau sa’i zic succes la bacalaureat ( ca si eu il am anul acesta) 😉
    cit de articol mi se pare ok ….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *