Semnificaţia numelui RADU

Ca şi orice persoană, şi eu am fost interesat să aflu de unde provine numele meu Radu… Iată ce am găsit!

E veche tradiţie în onomastica românească, frecvent şi cu largă răspîndire, Radu face parte dintre numele pe care românii le-au împrumutat de la slavi (dată fiind popularitatea de care s-a bucurat mai ales în regiunile sudice ale ţării, trebuie luată în consideraţie în primul rînd influenţa slavă de sud, bulgară şi sîrbo-croată). Aparţinînd fondului antroponimic slav, numele în discuţie este la origine un hipocoristic de la personalele compuse cu elementul rad- ,,bucuros” (ca în limba bulgară radost, în limba rusă radosti ,,bucurie”): Radomir şi Radimir (pentru semnificaţia lui -mir, → Cazimir), Radoslav şi Radislav (slava ,,glorie”, de aici şi în limba română slavă), Liuborad (liub- ,,iubire, dragoste”) etc. Atestat pentru prima oară în documentele Ţării Româneşti la 1351, Radu este cu siguranţă mult mai vechi decît primele acte care s-au păstrat pînă astăzi, o dovadă concludentă în acest sens fiind frecvenţa deosebit de mare cu care apare în perioada veche. Dacă luăm în consideraţie femininul Rada (prima purtătoare a acestui nume în documente este mama domnului Radu cel Mare), compusele Radomir (prima atestare în anul 1389), Radoslav (din 1392), derivatele Rădei (din 1469), Rădiniţă, Raicul (din 1495), ajungem la concluzia că din cele 98 de persoane care apar în actele munteneşti din sec. 14-15 (este vorba de numele care încep cu R-), 80 purtau un nume ce aparţine temei Rad- (numai Radu erau 64 de persoane!). Deosebit de numeroase sînd derivatele din Rad-, împrumutate sau create pe teren romăânesc: Radeş, Radan, Radeţ, Radici, Radina şi Radna (cunoscute şi cu valoare toponimică), Radoe, Radoiţă, Rados, Radoţă, Radovan (în toponimie, Radovanu), Rădac, Rădaia, Daia (şi în toponimie), Dăiţă, Rădea, Rădei, Rădel, Rădicu, Rădilă, Rădin (din toponimul Rădineşti), Rădiţa, Rădişor, Rădocea, Rădoica, Doică (de aici Doiceşti), Răducu, Ducu, Răducă, Răducan, Răducea, Răduică, Duică, Rădulea (acesta a fost apropiat de germanicul Radwulf, Raul, lucru inadmisibil pentru onomastica noastră română), Răduleţ, Rădulin, Răduş, Răduţ, Duţă etc. Dintre numele amintite, numeroase sunt şi astăzi folosite ca prenume, celelalte putînd fi întîlnite ca nume de familie sau în toponimie (de ex. Rădăuţi este tot un derivat din Rad-). Situîndu-se mereu printre numele frecvente, Radu a avut o perioadă de regres prin sec. 18-19, cînd în inventarul prenumelor noastre încep să pătrundă tot mai multe neologisme. Radu şi derivatele sale fiind prin excelenţă laică, nu trebuie trecută cu vederea nici concurenţa numelor calendaristice, care au eliminat cea mai mare parte a numeroaselor nume de origine slavă (mai ales hipocoristice). Elementul hotărîtor al persistenţei în timp a lui Radu este fără îndoială tradiţia, extrem de puternică şi în domeniul antroponimiei; folosit iniţial probabil în familiile boiereşti, devenit nume specific voievodal în Şara Românească (între 1377-1669 a fost purtat de nu mai puţin de 12 domni) şi aureolat de legendă prin figura lui Radu Negru ,,descălecătorul de ţară”, prenumele în discuţie îşi recapată vechea strălucire în secolul nostru, alături de → Basarab; Bogdan; Dan; Decebal; Vlad etc., astăzi la modă datorită capacităţii de a evoca trecutul glorios al strămoşilor noştri.

–          În limba bulgară Rad, Rado, Radan, Radei, etc., compusele Radislav, Radoslav, Radomir, în limba rusă Radim, Radimir, Radislav, Radmila, Radomir etc., în limba maghiară Rado (în unele cazuri poate fi de origine germanică), Radiszlo, Radomir, Radvany etc.

–          Cei 12 domni ai Ţării Româneşti sunt: Radu I, 1377-1388, Radu II Chelul, Radu cel Frumos, Radu cel Mare, Radu de la Afumaţi, Radu Bădica, Radu Paisie, Radu Ilie, Radu Mihnea, Radu Şerban, Radu Iliaş şi Radu Leon; demni de menţionat mai sunt cronicarii munteni Radu Greceanu şi Radu Popescu, pictorul de biserică Radu Zugravu.

–          Un cunoscut al literaturii române interbelice este Radu Comşa, eroul romanului Întunecare de Cezar Petrescu.

P.S. Promit să revin şi cu alte nume dacă va fi nevoie sau rugăminţi din partea voastră, a cititorilor mei fideli.

9 thoughts on “Semnificaţia numelui RADU”

  1. mm..citi domnitori cu numele de Radu… sper sa calci pe urmele lor ))
    p.s. cititoare fidela.. :)) 😉

  2. Trebuiesc căutate și alte explicații pentru toate aceste derivate. Pe lîngă faptul că sl.radost și lat. ridere par să aibă o legătură interesant, de ce n-ar fi și o rădăcină intermediară autohtonă? De asemenea, verbul mai vechi a se rădica(reg. a se ardica) sau subst.comun rădăcină(lat.) și sl.roditi care a dat roditor și a rodi pot fi la fel de valabile ca etimologie.Sînt multe asemenea corespondențe uimitoare între limbi aflate la mii de km depărtare(multe s-au dezvoltat complet separat) și în mijloc noi care mereu sîntem cei care chipurile împrumută.
    Amintesc aici și prenumele Cătălin care mă interesează în mod direct(?) și aștept o părere avizată(alta decît cea clasică cu Ecaterina). Care sînt șansele ca acesta să fie rezultat al lui cătinel ( Var. cîtinel, cătănel, cătelin, cîtelin) adică încetișor, precaut(ce nume potrivit și cuminte!) și să fie cît se poate de neaoș românesc. Ar mai fi și un posibil termen celtic conf. lui CATTU (bătălie) var.CATH și românescul catană, cătănie.Au fost multe intersectări celto-tracice în zona noastră.

  3. Iti pot dovedi ca numele Radu nu vine din slava: un ram al neamului straveci din care ne tragem si noi a migrat la 1700BC in Anatolia, unde au fondat regatul Hitit si pe unul din ei il chema Piyama-Radu. Pe atunci nici nu putzea a slavi prin Europa. Si cum vei gasi si in wkipedia numele se trage de la cuvantul Arad (hopa! Am auzit de el undeva!?) care inseamna Adept

  4. ”Radu” nu provine slavul ”rad” (bucurie), ci are la origine cuvântul latinesc ”radius” (rază).

  5. Nimeni nu vrea să admită originea germanică a acestui nume… Radulf! Des întîlnit în istoria germanilor, francilor, burgunzilor… Ce s-ăi (mai) faci, lumina vine, nu-i aşa, tot de la răsărit!

  6. Nimeni nu vrea să admită originea germanică a acestui nume… Radulf! Des întîlnit în istoria germanilor, francilor, burgunzilor… Ce să-i (mai) faci, lumina vine, nu-i aşa, tot de la răsărit!

  7. P.S. Ca (pre)nume de principe (voievod), semnificaţia sa ar trebui să presupună forţă, curaj, semeţie… nu chiar “bucurie”, nu?

  8. P.P.S. Ar mai fi de comentat şi numele “Vlad”; care ar fi mai apropiat de slavi, dar care are aceeaşi semnificaţie şi la germanici: walten = a conduce. Ca să nu mai comentez că “Vlad” intră în componenţa numelor “Vladimir” sau “Vladislav”, nu este o prescurtare a acestora! O, this russians…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *